Cum s-au format şi ce sunt trovanţii?

Povestea trovanţilor

Imaginaţi-vă că acum peste 100 milioane de ani o mare parte din Oltenia de azi era acoperită de ape. Aici se vărsau o mulţime de râuri venite din munţi, aducând cu ele sedimente de diverse dimensiuni (nisipuri fine, pietrişuri mici şi mai mari).


Povestea geologică a trovanţilor începe în urmă cu peste 7 milioane, când această zonă arăta cu totul atlfel decât o vedem astăzi: în nord-vestul acestei mări, care se umplea treptat cu sedimente, un vechi fluviu şi-a creat o deltă, pe locul unde se află astăzi Muzeul Trovanţilor din Costeşti. Ceea ce face ca aceste sedimente să fie speciale este că aici geologii au descoperit pentru prima dată aceşti „bulgări” de nisip şi pietriş, pe care i-au denumit trovanţi.

Pietrele care cresc...spun sătenii locurilor că ar fi aceşti trovanţi. Şi parţial au dreptate. Explicaţia ştiinţifică a geologilor este că trovanţii se formează doar în anumite condiţii: acolo unde există depozite de nisip şi pietriş cu porozitate ridicată şi când prin spaţiul mare dintre granule circulă apă cu substanţe minerale dizolvate.
Aceste substanţe, în timp, prin cristalizare, formează un fel de ciment care leagă granulele între ele în jurul unor nuclee iar aceastea continuă „să crească” căpătând diverse dimensiuni şi forme.
Acest proces continuă şi astăzi în interiorul muntelui de nisip şi pietriş de la Costeşti.

Geologie

Trovanţii sunt cantonaţi în strate de nisip de vârstă Miocen superior (Meoţian inferior), iar zona face parte din unitatea geotectonică Depresiunea Getică.

Termenul de "trovant" este specific literaturii geologice române şi a fost introdus de Murgoci (în lucrarea "Terţiarul din Oltenia", 1907).

Trovanţii (concreţiunile grezoase) reprezintă cimentări locale în masa nisipurilor ce îi conţin iar cimentarea neuniformă conduce la diferite forme ale acestora, uneori cu totul bizare.

Harta geologica a Romaniei 1:200.000, Foaia Pitesti, Institutul Geologic al Romaniei, 1978

Concreţiunile sunt aglomerări punctuale de substanţă minerală, cu structură masivă sau concentrică, zonară, formate diagenetic prin creştere centrifugă. După acumulare, sedimentele clastice (depozitele nisipoase) îşi modifică organizarea internă graţie cauzelor mecanice, biotice şi mai ales chimice. În acest fel, prin structuri de cimentare selectivă şi difuzie iau naştere trovanţii (concreţiunile grezoase). Ei sunt caracterizaţi prin gradul de deschidere şi comunicare a spaţiului interstiţial (porozitatea şi permeabilitatea).

Harta geologica a Romaniei 1:50.000, Foaia Vanturarita, Institutul Geologic al Romaniei, 1978

Procesul de formare al trovanţilor este considerat ca făcând parte din diageneza timpurie (sindiageneză). În acest stadiu al evoluţiei sedimentare au loc transformări mai ales sub influenţa soluţiilor interstiţiale. Datorită existenţei fluidelor în spaţiul interstiţial, premisa fundamentală a transformărilor de natură chimică, apare procesul de cimentare.

Pentru a explica apariţia cimentului din spaţial poros, ciment ce joacă rol de liant al clastelor preexistente, se ţine seama că:

  • sensul, viteza şi modul de deplasare a fluidelor au fost controlate de gradienţii de presiune şi de diferenţele de densitate;
  • cimentul s-a depus în sedimentul în curs de comprimare din soluţii, al căror chimism a rezultat în urma interacţiunii locale dintre fluidul interstiţial şi clastele preexistente;
  • factorii care controlează formarea cimentului sunt: concentraţia soluţiilor, pH-ul, Eh-ul, temperatura sistemului, presiunea geostatică şi hidrostatică.

Deci: compoziţia concreţiunilor indică compoziţia fazei minerale disperse şi condiţiile mediului genetic (pH, Eh, prezenţa substanţei organice), iar structura şi textura concreţiunilor (masivă sau concentrică, micro- sau macrocristalină) vor reflecta condiţiile de precipitare în spaţiul sedimentului (porozitate, permeabilitate, presiunea hidrostatică, temperatură).

Cele două condiţii esenţiale de formare a trovanţilor ar fi deci următoarele:

  • existenţa unor sedimente nisipoase şi conservarea unei largi porozităţi în ciuda compactării normale cauzată de presiune;
  • prezenţa concentraţiilor locale (cu distribuţie neuniformă) - "segregaţii" - de minerale specifice cu componenţi secundari dispersaţi în roca gazdă (fluide carbonatice în nisipuri).